« Alte articole din categoria Editorial
Religia, libertatea şi tinerii noştri
Editorial - MARCEL Radut Seliste
(citeste alte articole de acelasi autor »)În Consituţia României, la articolul 32, alineatul 7 se spune: “Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. Tot în Constituţie întâlnim articolul 29, care la alineatul 1 ne se spune că: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”, iar la alineatul 6 ne aminteşte că “Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”.
Nu am intenţia să vă supun unui curs intensiv de Drept Constituţional. Totuşi, fără a cunoaşte măcar aceste câteva prevederi din Constituţia ţării, nu putem înţelege corect situaţia generată de un proiect al legii învăţământului preuniversitar supus dezbaterii publice de Ministerul Educaţiei. Prin acest proiect de lege se propune ca ora de religie să dispară din trunchiul comun al discipinelor care se învaţă în liceele şi şcolile profesionale din România. Altfel spus, disciplina Religie nu mai este obligatorie. Iniţiativa Ministerului Educaţiei a provocat stupoare în mediile bisericeşti, panică în rândul profesorilor de religie şi satisfacţie la nivelul organizaţiilor neguvernamentale care militează pentru un învăţământ absolut laicizat şi pentru separarea totală a cultelor religioase de stat. Argumentele pro şi contra prezenţei orei de religie în şcolie publice sunt numeroase, taberele aflate în conflict le folosesc intens, sperând să convingă societatea românească de valabilitatea poziţiei lor. Remarc faptul că Ministerul Educaţiei a procedat democratic. Proiectul de lege nu a fost strecurat în secret, în Parlament, ci a fost supus dezbaterii publice.
Unde este adevărul? Greu de spus. Putem doar să privim realitatea şi să încercăm să aflăm adevărul chiar în această realitate. În România, conform site-ului Patriarhiei Române, există 10.428 profesori care predau religia creştină ortodoxă în şcolile de stat şi particulare. La acest număr se adaugă alte câteva sute, eventual o mie de profesori de religie aparţinând altor culte; spun “eventual” pentru că nu am date statistice clare. Corpul profesorilor de religie îşi desfăşoară activitatea într-o ţară în care marea majoritate a populaţiei s-a declarat ca aparţinând unei credinţe religioase. Conform recensământului din anul 2001, 18.806.428 de cetăţeni, reprezentând 86,8% din populaţie, s-au declarat creştini ortodocşi, 1.028.401 s-au declarat romano-catolici (4,5%), 698.550 creştini reformaţi (3,7%), 330.486 creştini penticostali (1,5%), 195.481 creştini greco-catolici (0,9%). Aproximativ 8.500 de cetăţeni români s-au declarat ca fiind atei (0,03%). Dintre românii care mărturisesc o anumită credinţă, 23% declară că participă săptămânal la serviciile religioase.
Adoptarea în forma actuală a proiectului de lege a învăţământului preuniversitar poate genera fenomene diverse. Câteva mii de şomeri, foşti profesori de religie, se vor alătura armatei de şomeri cu diplomă universitară. Cultele religioase, în special Biserica Ortodoxă Română, vor fi nevoite să-şi reanalizeze politicile misionare şi relaţia cu statul şi societatea. Şcoala românească se va afla în situaţia de a căuta noi modele morale şi mecanisme concrete de promovare a acestor modele în rândul elevilor. Elevii vor rămâne şi fără bruma de consiliere morală pe care într-o anumită măsură, o primeau în cadrul orei de religie.
Cu toate că românii se declară un popor credincios, religios, ei nu s-au implicat în dezbaterea diferitele actele normative care reglementează relaţia religiei cu statul şi societatea. Aşa s-a întâmplat cu noua Lege a cultelor sau cu definirea noţiunii de familie din perspectivă juridică, aşa se întâmplă şi acum, când se pune problema dispariţiei disciplinei Religie, ca disciplină obligatorie în liceu şi şcoala profesională. Câteva minorităţi, precum tradiţionaliştii creştini-ortodocşi, misionarii cultelor neo-protestante sau activiştii minorităţilor sexuale au acaparat scena dezbaterilor publice. S-a lăsat senzaţia că românii dezbat.
Relaţia dintre libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă a fost dintotdeauna o relaţia complexă şi complicată. Orice exagerarea dintr-o parte sau alta nu poate genera altceva decât haos, totalitarism, fundamentalism. Nu ştiu cine va învinge în această nouă dispută legată de prezenţa orei de religie în şcoala românească. Ştiu însă că există riscul ca tinerii noştri să fie cei învinşi. Biserica, statul şi şcoala au eşuat în anii de după Decembrie 1989 în demersul de a oferi un model de viaţă tinerilor noştri. În multe situaţii, noţiunile precum corupţie, trafic de influenţă, îmbogăţire necinstită sunt comune acestor trei entităţi care cel puţin teoretic sunt chemate să-i modeleze şi să-i ocrotească pe tineri pe drumul către maturitate. Există însă şi excepţii. Am cunoscut preoţi de o înaltă ţinută morală, respectaţi şi iubiţi de tinerii parohiei lor, profesori dedicaţi elevilor, ba chiar şi funcţionari ai statului care îşi fac datoria prin inspectoratele şcolare.
Cred că doar în aceste excepţii se află speranţa noastră. În rest, Dumnezeu cu mila...
Marimea textului: 
Semnaleaza nereguli »